„Cum am învățat să-mi leg șireturile” este mai mult decât o frază, este tema Festivalului Concurs Literar de poezie și proză pentru copiii și tinerii de pretutindeni „LITERE Românești ediția a III-a” desfășurat de Asociația germano-română LITERA Bruchsal.

Ilie Paul-Sebastian, elev al Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu”, din clasa a V-a A, coordonat de doamna profesoară de limba și literatura română, Miruna Popescu, a participat la secțiunea POEZIE și a obținut PREMIUL II. Paul a fost entuziasmant să participe la acest festival internațional. Creația lui a fost mai mult de atât, o poveste inocentă, ludică, spusă prin ochii și sufletul de odinioară, când fiecare, la un moment dat, a învățat să fie independent. Paul a înțeles că a scrie poezii înseamnă a-ți lăsa pe hârtie o bucată din inimă, nu doar slove înșirate. Așa a făcut și el, și-a așternut ideile și sentimentele într-un mod armonios, fantezist.

Poezia lui a fost apreciată de juriu și a fost în primele zece cele mai bune creații literare din lume, pentru că acest festival internațional a reunit copii români de peste mări și țări. Premierea a avut loc pe 12 decembrie 2025, pe platforma Zoom, iar fiecare elev a fost premiat de către juriu pentru rezultatul obținut.

Mai mult, pe lângă dorința lui Paul de a participa la acest Concurs Literar, a existat și dorința Nataliei Maria Negritu, tot din clasa a V-a A, sub îndrumarea doamnei profesoare Miruna Popescu, a cărei poezie a fost apreciată de către juriu, fiind în primele zece, mai exact pe locul 5

. O adevărată bucurie! Natalia este un copil foarte talentat, sufletist, care a încercat prin versurile sale să prezinte povestea șiretului buclucaș, cel care îi punea probleme când era de-o șchioapă.

Poeziile celor doi elevi vor încânta orice cititor dornic de a aprecia minți crude. Le mulțumim copiilor pentru creativitatea dovedită și pentru rezultatele obținute, încurajându-i să participe la cât mai multe astfel de concursuri. — Prof. Miruna Popescu

Poezia: Cum am învățat să-mi leg șireturile

de Ilie Paul-Sebastian (clasa a V-a A)

Când eram mai mititel,
N-aveam griji sau stres defel.
Aveam pantofi cu arici,
Se prindeau ca un lipici.
Atunci când am mai crescut,
Șireturi lungi au apărut.
Tare sunt nesuferite,
Pe degete încolăcite.
Mi-au arătat mama și tata
Cum să fac o fundă gata.
Și pe AI l-am întrebat,
Mi-a răspuns prea complicat.
Cum eu sunt ambițios,
Am exersat ingenios.
Și-ntre timp l-am întrebat
Pe Motanul Încălțat.
De la el am înțeles
Tehnici bune de ales.
După ce pe toate le-am aflat,
Stângul de dreptul l-am legat…
Și în nas am aterizat.


Poezia: Șiretul buclucaș

de Negritu Natalia Maria (clasa a V-a A)

Am adidas cu șiret,
Și mă chinui ca să-l leg.
Îi fac nod,
El se desface,
Fac un pas,
Dar nu-mi dă pace.
Cred că este un secret
Cum se leagă un șiret.
De nu știi cum să-i faci nod,
Mersul nu e prea comod.
N-ajung bine pân’ la poartă,
Că s-a desfăcut deodată.
Of, șiretule ce-mi faci?
Eu te strâng , tu te desfaci
Ești așa de curios,
Să mă vezi cum cad pe jos?
O să calc întâi pe tine
Și nu o să-ți fie bine
Sau nodul l-am strâns cam tare
Și-mi transmiți că te cam doare?
Îl rog pe tata să vină.
Poate nu l-am strâns eu bine.
Îmi arată cum să-l strâng,
Când șiretul e prea lung.
Nodul strâns cât pot de tare,
Fundița puțin mai mare.
Sigur eu voi ține minte,
Cum să-l strâng de-acum-nainte.
Că șiretul buclucaș,
Nu e chiar un uriaș.
Nu se lupta el cu mine,
Să mă facă de rușine.
L-am răpus.
Acum stă bine.
Voi pleca cu capul sus
Și mai sigura pe mine.